Creștini de 2000 de ani
Predică la Duminica a V-a după Rusalii
Predică la Duminica a V-a după Rusalii

Predică la Duminica a V-a după Rusalii

Dreptmăritori creștini,

Dumnezeu l-a creat pe om, după chipul Său, frumos. Creatorul îşi priveşte creaţia sa şi constată că toate sunt frumoase şi bune. Hristos venind în lume i-a întâlnit pe oameni dominaţi de păcat şi de răutate într-o stare de urâţenie, iar Evanghelia acestei duminici ne înfăţişează această stare existentă.

Mântuitorul Hristos a poruncit ucenicilor să se urce în corabie şi să treacă de cealaltă parte a Mării Galileii unde era ţinutul Gadarenilor. După ce au ajuns la ţărm şi au părăsit corabia, iată ce s-a întâmplat: ”…în ţinutul Gadarenilor l-au întâmpinat doi demonizaţi care ieşeau din morminte, atât de cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi, iată, au început să strige şi să zică: Ce ai cu noi Iisuse Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci păscând. Iar demonii se rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci şi îndată toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi, iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor, iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea sa” (Matei 8, 28-34; 9, 1).

Mântuitorul Iisus Hristos a venit în cetatea Gadarei pentru că i-a fost milă de oamenii chinuiţi de diavoli. Acesta a fost singurul motiv pentru care Iisus a venit în ţinutul Gadarenilor, iar apoi s-a întors de îndată în Capernaum. Iubirea Lui nu aşteaptă să fie rugată, ci este plină de iniţiativă, de ajutorare, de vindecare a celor bolnavi.

Iisus trecând dincolo de hotarele lui Israel în ţinutul Gadarenilor găseşte locuitorii care se ocupau cu creşterea porcilor, activitate interzisă iudeilor, pentru că acest animal era considerat necurat de Legea dată prin Moise. Deci, cei care locuiau în Gadara erau păgâni, ceea ce arată universalitatea propovăduirii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Îndată ce au ajuns în acest ţinut, Iisus a fost întâmpinat de doi oameni, chinuiţi cumplit de diavoli de mai multă vreme, care deveniseră spaima locuitorilor. Cei doi demonizaţi nu mai locuiau în casă ci în morminte. Trăiau singuri, departe de familie şi de cei apropiaţi. Oamenii îndrăciţi trăiau în morminte, pentru că viaţa lor mergea spre moarte fizică, după ce moartea spirituală pusese stăpânire pe ei. Nici un om nu îndrăznea să se apropie de ei, însă Hristos se apropie de ei cu blândețe.

Diavolii din cei doi îndrăciţi mărturisesc dumnezeirea lui Iisus şi, în acelaşi timp, se tem de puterea Lui ca judecător al lumii când la sfârşitul veacurilor Satana şi toţi slujitorii lui vor fi pedepsiţi. De aceea, duhurile rele întrebau pe Iisus: „Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 29), adică mai înainte de judecata universală a lumii. Deşi nu i-a certat şi nu i-a pedepsit atunci pe diavoli, Iisus îi chinuia totuşi, adică le provoca suferinţă spirituală numai prin prezenţa sfinţeniei Lui şi a iubirii Lui faţă de oamenii chinuiţi de demoni.

Demonii, plini de răutate, văzând că Iisus vrea să elibereze pe oamenii chinuiţi de ei, şi astfel ei nu mai pot să facă niciun rău acestora, au cerut lui Iisus să-i lase să intre într-o turmă de porci, adică să facă rău animalelor pe care le aveau în proprietate locuitorii din Gadara. Cererea diavolilor de a intra în turma de porci a fost îngăduită de Mântuitorul pentru ceea ce vrea să-i înveţe prin aceasta. El ştia că vor veni locuitorii cetăţii, iar stăpânii porcilor vor fi nemulţumiţi. Şi într-adevăr locuitorii cetăţii au venit să constate cele auzite de la păzitorii porcilor.

Locuitorii din Gadara considerau paguba pricinuită prin înecarea porcilor mult mai mare decât binefacerea făcută celor doi oameni demonizaţi care fuseseră vreme îndelungată pentru ei o primejdie permanentă din cauza violenţei lor. Mântuitorul Iisus Hristos a îngăduit paguba materială ca o atenţionare pentru locuitorii din ţinutul Gadarei care erau foarte preocupaţi de câştigurile materiale. Dumnezeu, uneori, pentru a ne trezi duhovniceşte, pentru a ne face să dăm prioritate vieţii spirituale, îngăduie în viaţa noastră unele pagube materiale. Ne lipseşte de avere, de stări de comoditate, de prieteni şi ne lasă mai singuri şi mai săraci, ca să nu ne punem nădejde în lucrurile materiale, ci să ne punem nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi să sporim în viaţa duhovnicească.

Înfricoşaţi de puterea lui Iisus şi probabil afectaţi de pierderea porcilor, gadarenii fac cu voia şi mintea limpede ceea ce făcuseră demonizaţii mai înainte fără voie şi lipsiţi de raţiune, adică îi cer lui Iisus să plece din hotarele lor. Ei n-au nevoie de Iisus. Iată ce a făcut diavolul din aceşti oameni. Mântuitorul Hristos a venit în lume să-l ridice pe om din această cumplită cădere, să-l întoarcă din fuga lui de Dumnezeu, să-l îndrepte iarăşi cu faţa spre Creatorul său.

Evanghelia acestei duminici arată unde i-a dus pe diavoli neascultarea lor. Au fost odinioară în cea mai intimă apropiere de Dumnezeu. Acum însă apropierea  de Dumnezeu, de Mântuitorul Hristos nu face decât să-i îngrozească: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 29)”. Nu suportă prezenţa lui Iisus în preajma lor, nu ştiu cum să fugă din faţa Lui.

Întreg efortul diavolului este de a-i atrage şi pe oameni în căderea sa, să-i îndepărteze de Dumnezeu, să trăiască un sentiment de groază faţă de prezenţa lui Dumnezeu. Atras în cursa diavolului omul însăşi devine o făptură care se îndepărtează de Dumnezeu. Cartea Facerii ne arată cum Adam şi Eva s-au ascuns de faţa Domnului (Facere 3, 8). Atunci a început să fugă omul din faţa lui Dumnezeu, o fugă care l-a dus tot mai departe. Demonizaţii din Gadara sunt un exemplu pentru ceea ce face diavolul din om, din umanitate.

Locuitorii cetăţii Gadara L-au rugat pe Mântuitorul Hristos să plece din hotarele lor pentru că se temeau de El. Văzând ce putere are, că este Dumnezeu, L-au rugat să plece pentru că nu puteau suporta nefirescul. Nu puteau suporta ceva care ieșea din obiceiurile, din viaţa lor de toate zilele. Ei nu ştiau să trăiască decât în limitele firescului cu care erau obişnuiţi. De aceea l-au rugat să plece din hotarele lor. Acum îşi pierduseră doar porcii, dar cine ştie ce li se mai putea întâmpla.

Hristos nu se împotriveşte, ci pleacă, părăsind pe oamenii care s-au arătat nevrednici de învăţătura Sa şi le-a dat ca învăţători pe cei sloboziţi din ghearele demonilor şi pe păzitorii porcilor ca de la ei să afle cele petrecute. Hristos pleacă şi-i lasă cuprinşi de frică. Paguba lor cea mare răspândea vestea minunii săvârşite. Din toate părtile se auzeau glasuri care propovăduiau minunea: cei tămăduiţi, stăpânii şi păzitorii porcilor.

Iubiţi credincioşi,

Existenţa diavolului este atestată de Vechiul şi Noul Testament. Mântuitorul Hristos  îi scoate din mulți oameni îndrăciţi. În afară de îngerii buni mai existau îngeri care au dorit să fie egali cu Dumnezeu şi astfel au căzut din demnitatea de îngeri luminaţi, devenind diavoli (Luca 10, 18).

Diavolul este cel care dezbină, cel care face împotrivirile. Înger căzut, caută să-i facă pe toţi să cadă. Toate cuvintele precum: ispită, păcat, rău, cădere, înșelăciune, toate sunt legate de existenţa diavolului. Iată de ce noi, creștinii, nu îndrăznim să-i pomenim numele.

Dumnezeu îi îngăduie existenţa pentru a ne pune la încercare libertatea. Diavolul ne îndeamnă la rău dar nu ne poate obliga. Nu are putere decât de a înşela, de a duce în eroare, de a-i amăgi pe cei slabi. Dacă Dumnezeu îi îngăduie existenţa trebuie să înţelegem că El are un rost in iconomia mântuirii noastre. Are rolul de a ne încerca credinţa, de a ne pune voinţa la încercare, de a face din noi oameni responsabili, stăpâni pe viaţa noastră, pe puterea noastră.

Omul trebuie să se teamă de diavol ca să nu fie înșelat, dar nu  trebuie să-i fie teamă până la măsura la care să creadă că poate să dispună de voinţa sa. E de folos să ştim că diavolul poate lucra împotriva noastră în măsura în care ne învoim cu propunerile lui. Ne favorizează plăcerile şi bucuriile care nu se pot dobândi în mod firesc, deschis şi cinstit.

O altă viclenie a diavolului este aceea de a ne îndemna să credem că el nu există. Şi mulţi zic adesea că nu există diavolul. El îndeamnă oamenii să creadă astfel mergând până la a se nega pe el însuşi, numai să câştige.

Să nu primim toate gândurile şi toate uneltirile diavolului, având mare grijă pentru că el este înţelept cu cei înţelepţi, simplu cu cei simpli şi smerit cu cei smeriţi. Nu ne convine existenţa diavolului dar are el un rost. El inspiră teamă de starea noastră în veşnicie, ne ţine responsabili. Diavolul este ispititor, iar omul trebuie să fie împotrivitor.

Cinstiți creștini,

Lucrarea Mântuitorului de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continuă în Biserica Sa, prin lupta duhovnicească între duhul lui Hristos primit la Botez şi duhurile rele, care urăsc pe credinciosul smerit, iubitor de Dumnezeu şi de oameni.

Omul se poate apăra de diavol crezând în ajutorul lui Dumnezeu, rugându-se să fie ocrotit de Mântuitorul Iisus Hristos, de Preacurata Sa Maică, de sfinţii îngeri păzitori, postind, făcându-şi semnul Sfintei Cruci ori de câte ori ispita vine asupra sa.

Să credem că Sfânta Cruce este semnul biruinței lui Hristos asupra diavolului lăsat omului spre mântuirea lui: „Doamne armă asupra diavolului crucea Ta o ai dat nouă; că se  îngrozeşte şi se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei”, putere izvorâtă din jertfa lui Hristos căruia Se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *