Creștini de 2000 de ani
De ce să mergem duminica la biserică?
De ce să mergem duminica la biserică?

De ce să mergem duminica la biserică?

În vizitele mele prin Oltenia am ajuns într-o comună frumoasă, Argetoaia, Dolj. Acolo, în tinda bisericii din comuna Argetoaia, este pictată scena Judecăţii de Apoi. Ei, la multe biserici este pictată această scenă. Aici am văzut că, între cetele celor păcătoşi, munciţi de diavoli în tartar și care erau pictați pe peretele pridvorului, pictorul bisericesc anonim a închipuit şi pe cei care…..dorm Duminica.

Am căutat să știu de ce?

Prima dată am făcut legătura cu faptul că, în mentalitatea vremurilor – vorbim de acum două sute sau mai bine de ani, un om care dormea Duminica dimineața nu participă la Sfânta Slujbă. De aici putem avansa ideea că, poate, și atunci preoții vremii se luptau cu această neglijare a cercetării bisericii în zilele de duminică. Hai să acceptăm acest rezon și să presupunem că un preot slujitor la acea biserică, l-a rugat pe pictor să menționeze în registrul picturii din tindă această scenă. Oamenii, mai simpli, ar fi văzut și s-ar fi îngrijorat puțin.

Dar acest argument nu stă în picioare: la biserică vin cei care vin – și văd pictura, iar cei care nu vin, nu o văd. Așa că…. Ceea ce motivează amplasarea acestei scene în registrul larg al prezentării Iadului este mai puțin importantă.

Sau nu?

Oare Dumnezeu pedepseşte pe creștinii care nu vin Duminica la Sfânta Biserică cu pedeapsa chinurilor din iad? Din pictură așa cam reiese….

Negreşit, te vei întreba ca și mine: Dacă da, de ce?

Să fie, oare, pentru că acel creștin care nu vine la Sfânta Biserică în Duminici, de bună voia sa se desparte de Trupul lui Hristos, adică de comunitatea Bisericii, ca un mădular nefolositor sau ca o mlădiţă uscată? (Ioan15, 2)

Dacă facem o legătură cu felul în care se comportă oamenii în alte organizații am fi tentați să spunem că Da, așa este.

Judecaţi voi: mai poate fi un muncitor, care lipseşte, ne-motivat, trei zile de la serviciu, să rămână angajat în acel servici? Odată concediat mai este el considerat muncitorul acelei firme? Nu! E dat afară și gata. La fel, un elev care nu frecventează deloc cursurile școlii unde a fost înscris, fără motiv, pentru care absențe este exmatriculat, mai este el văzut elevul școlii? Nu! A fost, dar nu mai este.

Dar oare ce spuneau creștinii vechi, cei pe care-i avem azi în calendare, despre acest „mers la biserică duminica”. Ei, cei pe care-i vedem noi azi ca fiind Sfinți și care au alcătuit Canoanele Bisericii?

Ei bine, iată ce am găsit:

Canonul 80 al Sinodului Trulan (V-VI Ecumenic, 692, Constantinopol) spune așa: „Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei număraţi în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea sau vreo treabă anevoioasă, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind (petrecând) în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi clerîc, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire.”

Evident, pentru omul de azi care se luptă cu fel de fel de frici, oprirea de la Sfânta Împărtășire nu mai înseamnă mare lucru. Pentru cei de atunci însemna, la propriu, a fi dat deoparte. Era o formă de pedeapsă greu de acceptat.

Da, nu mai simțim pedeapsa. Dar oare, dacă nu o mai simțim conștient, real, ea nu este, nu există?

Un părinte duhovnicesc – Părintele Teofil Pârâianu de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus- zicea despre cei care nu vin regulat la Biserică, nu se spovedesc, nu se împărtăşesc, că îi numără în rând cu necredincioşii, cu păgânii.

Groaznică sentinţă! Păgânii, după credința creștină, nu au parte de Rai.

Dar adevărata suferinţă a celui de nu merge Duminica la Biserică nu este pedeapsa Bisericii, de care – să avem raison – unii nici nu înțeleg că aparțin. Adevărata pedeapsă este depărtarea de Dumnezeu. Iar depărtarea de El înseamnă a exista în iad (Matei 25, 41 și 46).

De unde mai știu? Din Sfânta Scriptură, căci zice Domnul Iisus: „Cel ce nu este cu Mine este Împotriva Mea.” (Matei 12,30)

Şi de aici, cred, vin multe rele pe care le pătimesc creștinii noştri: necazuri, neajunsuri, neînţelegeri, suferinţe, ispite de la cel-viclean şi multe altele.

Dumnezeu îngăduie, îi lasă pe aceștia în grija celuilalt, îi lasă ca vrăjmaşul să-i păstorească. Nu, nu că El ar vrea asta ci pentru că ei, oamenii, nu-L aleg pe Dumnezeu. În viața spirituală nu există loc liber.

Cei care nesocotesc sărbătorile Domnului, nesocotesc indirect însăşi puterea Sa dumnezeiască. Căci în loc să vină la Sfânta Biserică, la momentul întâlnirii cu Dumnezeu, mulţi preferă să-i slujească trupului, dormind, muncind diverse sau mai rău, petrecând în distracţii care nu sunt altceva decât „slujbe” aduse celui-rău.

Nu includem aici pe creștinii care, pentru pâinea zilnică, sunt nevoiți să meargă la servici. Nici pe cei bolnavi sau care sunt într-o incapacitate: mame care stau cu pruncii mici acasă, cei care îngrijesc de un bolnav ce nu poate sta fără supraveghere și alții.

Dar ceilalți, sănătoși, puternici, liberi, ar putea veni să-L salute pe Creatorul lor măcar cinci minute în zi de duminică. Nu, Dumnezeu nu este contabil să se uite la ceas să vadă: când ai venit, cât ai stat, câte rugăciuni ai spus. Nu, El urmărește înclinația inimii spre a face binele, bunăvoința, în acest caz spre a ne apropia de frații creștini și de El prin rugăciune. Și, tot din același motiv El respinge reaua-voință. Iar reaua voință este, în acest caz, manifestarea voinței, libere, de a nu face binele pe care poți să-l faci.

Dar, ce folos am dacă merg, duminica, la Sfânta Biserică?

Foloasele celor ce merg la biserică sunt multe. Ei sunt oameni mai fericiţi – în sensul că avându-L pe Dumnezeu, nimic nu-i mai poate întrista; ei sunt oameni sănătoşi – nimic rău nu se poate atinge de cel ce-L are pe Domnul apărător; ei sunt oameni mai împliniți – având pe Dumnezeu, au tot ceea ce le este absolut necesar. Şi tu poţi fi aşa!

Odată, într-un sat locuiau doi oameni: unul bogat, dar fără prea multă credinţă şi unul sărac, dar foarte credincios. În fiecare lună cel bogat se împrumuta de la cel sărac cu diverse sume de bani şi zicea: „Cum se face, măi vecine, că eu sunt mai bogat, dar tot la tine vin şi cer împrumut? De unde ai tu?” Vecinul îi răspundea: „Păi, eu în fiecare Duminică merg la Sfânta Biserică şi găsesc pe drum aur! Vino şi tu şi ai să găseşti.” Povestea spune că vecinul necredincios a mers la Biserică dar nu a aflat aurul cel material, ci aurul cel nepieritor al adevărurilor credinţei creştine. Atunci i s-a deschis mintea și a înțeles.

Iubite frate,

Cu siguranţă că ai văzut, cu ochii minţii, în care categorie te afli. Oare pentru tine chemarea Domnului să rămână în zadar?

Vino, apropie-te de Domnul și vei vedea că mare e răsplata fiecărei clipe a vieții tale petrecută, duminica, în sfânta biserică.

P.G.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *