Creștini de 2000 de ani
Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul)(†1662) și povestea unei mănăstiri ruină
Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul)(†1662) și povestea unei mănăstiri ruină

Sfântul Mucenic Ioan Valahul (Românul)(†1662) și povestea unei mănăstiri ruină

Acest binecuvântat vlăstar al ţării noastre s-a născut într-o familie de ţărani evlavioşi din Oltenia, pe timpul domniei lui Matei Basarab. Crescut de mic în dreapta credinţă, iubea mult pe Dumnezeu, biserica, rugăciunea şi ascultarea de părinţi.

Pe când avea doar 15 ani, fericitul tânăr Ioan a fost ales şi întărit de harul Duhului Sfânt să fie mucenic al lui Hristos într-un chip ca acesta.

În toamna anului 1659, năvălind o ceată de turci pe Valea Oltului dinspre Ardeal, au făcut mari jafuri prin sate în drum spre Dunăre şi au luat în robie mulţi tineri nevinovaţi. Printre cei robiţi a fost şi fericitul Ioan. Trecând Dunărea, turcii şi-au împărţit robii, luând fiecare după voie şi plăcere pe cine voia. Aşa a ajuns nevinovatul Ioan în stăpânirea unui ostaş turc rău şi desfrânat. Pe lângă drumul greu, pe lângă foame şi osteneală, sărmanii creştini luaţi în robie trebuiau să sufere şi sete şi bătăi şi umilinţe de tot felul, iar la urmă să fie siliţi spre necuratele pofte ale desfrânării de către stăpânii lor păgâni şi tirani.

Văzându-se într-o zi silit spre necurata patimă de către un turc, fericitul Ioan l-a refuzat cu scârbă, mărturisind că este creştin şi urăşte necuratele patimi păgâneşti. Atunci, mâniindu-se, tiranul voia să-l silească, dar tânărul creştin, întărit de râvna credinţei în Hristos, l-a lovit pe tiran, care îndată a murit. Ceilalţi ostaşi l-au legat în lanţuri şi aşa, după câteva luni de chinuri şi de mers pe jos, turcii au ajuns la Constantinopol, iar fericitul şi neîntinatul Ioan a fost dat ostatic femeii turcului ucis de el pe cale, drept pedeapsă, ca să-i fie slugă până la moarte. Acea femeie, rănindu-se de frumuseţea lui Ioan, îl trăgea spre necurata desfrânare şi spre legea mahomedană, silindu-l să se lepede de credinţa cea dreaptă în Hristos.

Atunci fericitul Ioan, rugându-se mult lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-l întărească în mărturisirea dreptei credinţe şi să-l izbăvească de ispita desfrânării, a spus cu îndrăzneală: „Cred în Adevăratul Dumnezeu, Care S-a răstignit pe Cruce pentru noi, şi doresc cu bucurie să-mi dau viaţa pentru Hristos, decât să mă turcesc şi să mă însoţesc cu tine!”.

Astfel, mărturisitorul Ioan a fost aruncat în temniţă şi apoi zdrobit cu cumplite chinuri. Rămânând neschimbat şi tare ca un diamant, a fost condamnat la moarte prin spânzurare, şi aşa şi-a dat sfântul său suflet în braţele lui Hristos, la 12 mai 1662, iar trupul său a fost aruncat la loc necurat.

Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 203-204)

Mănăstirea Sfântul Ioan Valahul

De 41 de ani, lăcașul de cult din Ciuperceni, comună la câțiva kilometri de Turnu Măgurele, nu mai are acoperiș și se degradează pe zi ce trece. Biserica ruină datează din 1880, fiind parohia comunei Ciuperceni, județul Teleorman. Faptul că în fiecare primăvara, Dunărea creștea și inunda gospodăriile satul a fost strămutat la doi kilometri distanță. În anul 1975 s-a ținut ultima slujbă în biserică, cu toate că oamenii continuau să vină să aprindă o lumânare aici.

Călugărul Justinian Oprina are 41 de ani și jumătate din viața lui și-a petrecut-o prin mânăstiri. Mereu a simțit că locul lui e acolo. “A fost o chemare lăuntrică. Alții zic că poate din decepție sau că am încercat. Eu nu știu ce înseamnă decepția, nu știu ce înseamnă să încerci, a fost o chemare lăuntrică în care aveam planuri, aveam prietenă, le-am lăsat pe toate deoparte, le-am lăsat pe toate deoparte pentru că aveam o chemare lăuntrică să merg la mânăstire. Deși nu știam ce înseamnă mânăstirea”, povestește călugărul.

Pe tânărul călugăr nu-l sperie misiunea grea pe care o are. Speră ca acest loc să adune într-o zi mai mulți frați călugări, locul să aibă chilii, sală de mese și alte construcții la care credincioșii să poată să tragă. Are răbdare și credință. Deadline-urile sunt pentru cei de la oraș. La mânăstire, altcineva dictează timpul.

Citeşte întreaga ştire: Izolare sau sihăstrie. De un an jumătate, călugărul Justinian este starețul unei biserici-ruină, din Teleorman

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *