Creștini de 2000 de ani
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – 2 iulie
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – 2 iulie

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – 2 iulie

  1. Viața și obârșia Sfântului domnitor

Chipul și formarea personalității lui Ștefan Vodă al Moldovei își are rădăcini sfinte chiar în înaintașii lui, mai cu seamă în bunicul său Alexandru cel Bun, din neamul Mușatinilor, care în perioada celor 32 de ani de domnie în țară au domnit vremuri de pace, având numeroase realizări pe plan intern și extern, dintre cele mai importante fiind recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Ecumenică, aducerea moaștelor Sfantului Ion cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava și sporirea comerțului. Tatăl lui Ștefan, Bogdan Vodă, a moștenit și el, nealterate, după cum afirmă unii istorici, o mare parte din aptitudinile lui Alexandru cel bun.[1]  Nici mama lui, doamna Maria Oltea, nu era mai prejos decât aceștia, fiind o descendentă din neamul Basarabilor și care după uciderea mișelească a soțului său la Reuseni a îmbrăcat haine cernite, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru fericita odihnă a dreptcredinciosului voievod dar și pentru ca Atotputernicul să-și reverse harul și ocrotirea Sa asupra fiului său Ștefan[2]. Fratele Mariei Oltea, boierul Vlaicu, a avut un rol foarte important în educația tânărului Ștefan în perioada copilariei, la Borzești pe valea Trotușului, aici învățând cele dintâi deslușiri despre alcătuirea lumii și așezarea ei dar și primele lecții de scriere românească.

Pentru tânărul fecior de domn, provocările mai importante aveau să vină o dată cu asocierea lui la domnie în 1450, cu tatăl său Bogdan Vodă, care conform dispozițiilor moldovenești era posibil după împlinirea vârstei de 11 ani. Însă până atunci, cu doi ani mai devreme, tatăl său Bogdan al II-lea îl ia pe Ștefan și trec în Transilvania pentru a se pregăti la curtea lui Iancu de Hunedoara, în vederea ocupării tronului Moldovei. Aici lui Ștefan i se descoperă o lume nouă, „lumea luptătorilor neînfricați pentru cauza dreaptă și sfântă a libertății popoarelor”! Vitejiile de legendă ale lui Iancu de Hunedoara împotrivă Semilunei îl încurajau și inspirau foarte mult. Tot aici avea sa îl cunoască și pe Vlad Țepeș care și el căuta prilej potrivit pentru ocuparea tronului Țării Românești. Aici se punea la cale strategia vremurilor ce vor veni, iar unirea celor Trei Țări Valahe, în  1600, sub Mihai Viteazul nu era întâmplătoare. Refugiul în Transilvania erau unul binecuvântat, serile petrecute în preajma lui Iancu și Vlad erau unele de taină iar roadele s-au văzut cu prisosință în timpul domniei din Moldova.

      Activitatea lui rodnică v-a începe o dată cu revenirea în țară, în 1449, când tatăl său  ajunge domn, iar Ștefan asociat la domnie v-a fi implicat în majoritatea activităților și deciziilor de la Curtea Domnească, impresionând încă de pe atunci cu puterea lui de discernământ. Tainele „credinței ortodoxe și originea divină a puterii domnești”, i-au fost insuflate de călugării învățați din marile mănăstiri ale Moldovei, ba poate chiar de viitorul mitropolit Teoctist.  

  Însă cel mai puternic stâlp din viața lui Ștefan avea să fie Cuviosul Daniil Sihastru, pe care unele izvoare îl consideră o rudenie mai îndepărtată a lui și care a avut menirea să îi sădească în suflet tânărului Ștefan cele mai alese învățaturi și cele mai înțelepte sfătuiri duhovnicești. Tot acesta este cel care îl îmbărbătează după episodul de groază de la Reuseni când Ștefan își pierde tatăl într-un complot, acesta fiind decapitat de Petru al III-lea Aron, fratele  vitreg al tatălui.

            Educația lui Ștefan s-a dovedit a fi una temeinică, pe măsura unui „vrednic vlăstar domnesc”, desfășurându-se în „spiritul cuvenit, al credinței străbune, al respectului datinilor și a rânduielilor neamului, instruit fiind și în mânuirea armelor epocii”. Era deci una din fericitele odrasle mușatine și basarabe care a avut parte de educatori buni, învățând „Legea” de la aceștia „cu încredere și încredințat fiind de al ei folos; nu doar primind-o ci s-a întemeiat  în ea”.[3]

  • Vremea domniei pe tronul Moldovei

     La 12 aprilie 1457 tânărul domn ia în mâini destinele Moldovei care ajunseseră în acea perioadă grave și imprevizibile. Urmașii lui Alexandru cel Bun (+1432), susținuți de grupări boierești cu mari interese au dus țara Moldovei în pragul catastrofei. Acceptarea lui Iliaș Vodă a suzeranității polone în 1433 dar și intenția lui Cazimir al IV-lea ca Țara Moldovei „să fie unită și întrupată pentru totdeauna în Regatul Poloniei” au avut consecințe până în vremea lui Bogdan al II-lea prin plata de tribut Poloniei, de anexare neputând fi vorba fiindcă moldovenii erau un popor care nu suporta stăpânire străină.[4]

            Momentul încoronării a avut loc în fața norodului, „la Direptate, pe Siret”, domnitorul fiind miruit în numele Celui Atotputernic, de către mitropolitul de atunci al Moldovei, Teoctist, împreună cu înalți sfetnici, clerici, oameni de rând, toți strigând într-un glas: „Întru mulți ani de la Dumnezeu să domnești, Măria Ta!”. Cu adevărat, îndelugați și binecuvântați ani, aproape jumătate de veac a cârmuit cu înțelepciune, dar și cu jertfe.

            S-a jertfit deopotrivă pentru Biserica străbună și pentru apărarea gliei între hotarele moștenite. Nu numai pentru țara Moldovei, dar pentru întreg Sud-Estul european, care în cea de-a doua jumatate a secolului XV-lea, trecea printr-o perioadă de istorie zbuciumată, cu învolburări amenințătoare. Cu patru ani înainte de urcarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei, în 1453, cucerirea Constantinopolului de către musulmani constituia un moment istoric crucial, o lovitură fatală în inima Creștinătății și o primejdie ce nu putea lăsa răgaz de gândire sau odihnă. La începutul domniei binecredinciosul Ștefan Voievod, Țările Române, Moldova cu deosebire, reprezentau un punct de reazem și de întărire a Ortodoxiei. Domnitorul moldovean oferind ajutoare substanțiale și multiple Athosului și întregului Răsărit creștin[5].

            Însăși începutul domniei sale a fost scăldat în sânge, după lupta de la Doljești pe Siret și Orbic în ținutul Neamț când este îndepărtat pentru moment Petru Aron, dar  pronia divină avea să-l pedepsească pe ucigașul tatălui său, care v-a muri în același mod decapitat fiind de Ștefan. Timp de șaptesprezece ani, Petru Aron, uneltește împotriva lui Ștefan, tulburând raporturile cu vecinii și aducând multă neliniște pentru domnitor, încercând prin diferite viclenii să pună mâna pe tronul Moldovei. Se refugiază pe rând în Polonia, Transilvania și Ungaria, unde îi sunt dejucate rând pe rând planurile de către înțeleptul domnitor, prin acțiuni diplomatice dar și prin expediții repetate care urmareau prinderea și pedepsirea acestuia. Într-una din expediții, domnul moldovean, cucerește cetatea Chilia, aflată pentru scurtă vreme în stăpânierea ungurilor, fapt ce v-a declanșa un conflict armat între Matia Corvin, regele Ungarie și Ștefan, care v-a culmina cu înfrângerea armatei ungare la Baia, unde regele abia reușește să scape cu viață. Nu mult după acest timp este prins și Petru Aron și decapitat.

            În acea perioadă se mai perindau prin Moldova lui Ștefan și anumiți germani, ceangăi și călugări catolici veniți ca și azi din țări îndepărtate, dar care nu aveau îngăduința să strecoare din învățătura lor și românilor ortodocși, ci doar celor de o credință cu dânșii. Dar, s-a întamplat ca într-o vreme, oarecare călugări s-au apucat să convertească la religia Romei pe cațiva dintre moldoveni. Chemați de urgență la curtea domnitorului sa dea explicații unul dintre călugări spune: „Dacă noi n-am fi în acestă țară, voi de mult ați fi pierit de pe urma turcilor”, înțelegându-se că Dumnezeu își va lua mâna ocrotitoare de deasupra țării. Auzind acestea domnul raspunse scurt și tăios: „Vom vedea dacă Dumnezeu nu ne va apăra de turci și fără voi. Acum vreau ca voi să ieșiti pe dată, cu toții, din țară mea!”[6] Cât era Ștefan de intransigent când venea vorba de credința străbună se poate vedea și din episodul alungării din Moldova a unei misiuni franciscane, condusă de ardeleanul Sebatian Ianosi, care a botezat catolic o femeie ortodoxă, deci care negau botezul ortodox.[7]

            Însă cel mai de temut dușman și care avea să pună la grea încercare țara dar și credința multora avea să fie puternicul stat otoman, condus pe atunci de Mehmed (Mahomed) al II-lea, care nu era nimeni altul decât cuceritorul Constantinopolului. Conștient de situația de inferioritate în care se afla Ștefan intensifică expediții în Țara Românească, cu dorința de a avea un domn credincios în locul celor impuși de turci, fapt ce v-a determina revolta sultanului care trimite împotriva lui o armată puternică de 120 000 de oameni, comandați de Soliman Pașa, în fața celor  40 000 de oameni de care dispunea Ștefan.

Înainte de Bătălia de la Vaslui din 1475 a avut loc o minunată întâmplare. Fiindu-i teamă de mulţimea păgânilor, creştinii lui fiind cu mult mai puţini la număr, Sfântul Ştefan cel Mare a făcut rugăciune. În noaptea aceea, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe i s-a arătat în vis şi i-a zis: „Îndrăzneşte în Domnul şi să nu te temi de această mulţime, ci în zori adună oştirile tale, le trimite asupra vrăjmaşilor lui Hristos, cu glas de trâmbiţă şi alai. În aceasta vei cunoaşte puterea lui Dumnezeu, care acum te ajută, căci pentru aceasta sunt eu trimis, să-ţi arăt cine va birui, şi puterea aceasta este mare în tine şi lucrătoare, şi o să te ajut pe tine în toate bătăliile. Tu să înnoieşti mănăstirea mea pustiită, numită Zografu, care este în Muntele Athos, şi trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine.” Trezindu-se din somn voievodul şi cugetând la vedenie, nu s-a mai îndoit de mila lui Dumnezeu, ci a adunat oastea sa şi, mergând în fruntea oştirii sale cu icoana Sfântului Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, i-a biruit şi ucis pe toţi potrivnicii.[8]

http://www.doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2015/04/icoana_sf_gheorghe_daruita_de_stefan_ce_mare_b.jpg?itok=eI5qnxX6

Ștefan a obținut o strălucită biruință, în ziua de 10 ianuarie 1475, în apropierea orașului Vaslui, la confluența Racovei cu râul Bârlad (lângă „Podul Înalt”). În următoarele trei zile, ostașii moldoveni au urmărit și distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni și poloni, ci chiar și de turci. Unul din ei spunea că „niciodată armatele turcești n-au suferit un dezastru atât de mare”.

Aducând apoi mulţumire Sfântului Gheorghe, voievodul a trimis pe un cinstit slujitor al său în Sfântul Munte, la Mănăstirea Zografu cu această Sfântă Icoană ca ofrandă şi i-a dat hrisov să înnoiască din temelie mănăstirea. Astăzi, icoana Sfântului Gheorghe dăruită Mănăstirii Zografu de Ştefan cel Marese află în katholikonul acestei mănăstiri, în strana arhierească din partea stângă.

            În urma victoriei răsunătoare, Ștefan trimite o scrisoare, cu data de 25 ianuarie 1475, mai multor conducători de state din Europa medievală de atunci. Este una din cele mai impresionante scrisori de acest gen, o adevărată pagină de antologie, în care, consemnând victoria țării sale – considerată ca o „poartă a creștinătății” – cerea ajutor militar în eventualitatea unei noi expediții otomane. „Din partea noastră, scria Ștefan, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească”. Din nefericire, Ștefan a primit numai felicitări și promisiuni, dar în ceasul marii încleștări care avea să vină nu l-a ajutat nimeni[9].

            Neputând suferi înfrangerea, însuși sultanul Mehmed al II-lea, a pornit în fruntea unei oști puternice să-l înfrunte pe domnul moldovean, cu intenția de a-i ocupa țara. În cursul lunii iunie, Ștefan izbutește să înfrângă oștile tătarilor care urmau să se unească cu cele turcești, fiind nevoite să se retragă dincolo de Nistru. Este înfrântă și avangarda oștilor otomane. Cu toate acestea, în ziua decisivă a luptei, la 26 iulie 1476, la Războieni sau Valea Albă, oastea moldoveană a fost înfântă din cauza superiorității numerice a armatei turcești, care se ridica la aproximativ 150 000 de oameni. Această luptă memorabilă pentru apărarea pământului străbun a fost consemnată și în pisania bisericii ridicate de Ștefan după douăzeci de ani, la Războieni, prin aceste cuvinte înduioșătoare: „…S-au ridicat puternicul Mehmet, împăratul turcesc, cu toate puterile sale răsăritene… și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Valea Albă. Iar noi, Ștefan Voievod, și cu fiul nostru Alexandru am ieșit inaintea lor și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26; și cu voia lui Dumnezeu am fost înfrânți creștinii de păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei…”.[10]

                Biserica de la Războieni a fost ridicată de marele voievod, ca un mausoleu, izvorât din zbuciumul unei dureroase suferinţe, căci bătălia de la Valea Albă-Războieni a fost pierdută de domnul Moldovei. “Ai noştri au pierit, încât s-a înălbit poiana de trupurile lor… şi mulţi din boierii cei mari au picat şi vitejii cei buni au pierit şi fu jale mare în toată ţara”, spune cronicarul Grigore Ureche, care adaugă: “După ieşirea neprietenilor şi vrăjmaşilor din ţară, dacă au strâns Ştefan Vodă trupurile morţilor, movilă din cei morţi au făcut şi pe urmă şi-au zidit deasupra oaselor o biserică unde trăieşte şi astăzi întru pomenirea sufletelor.”[11]

            Cu toată înfrângerea suferită, sultanul nu și-a văzut gândul împlinit. Ajungând la Suceava, a dat ordin ca orașul să fie ars; cetatea n-a putut fi însă cucerită, fiind apărată de hatmanul Șendrea cu ostașii lui. Tot așa, n-au putut fi cucerite nici cetățile Hotin și Neamț. Foamea și ciuma bântuiau în toată armata turcească. În astfel de condiții, sultanul a fost nevoit să dea ordin de retragere, fără să-și fi realizat planul de cucerire a Moldovei. 

            Plină de semnificație duhovnicească este ruga Sfântului Ștefan cel Mare înfățișată pe steagul biruințelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe „purtătorul de biruință” ucigând balaurul cel cu multe capete: „ O rabdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi și nenorociri ești grabnic apărător și ajutător și celor necăjiți bucuria nespusă, primește de la noi și această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei…”[12].

            Ștefan a încercat și în anii următori să statornicească raporturile cu Țara Românească printr-un domn care să-i fie credincios dar fară rezultat. În vederea apărării credinței străbune trimite o Epistolă și marelui cneaz Iavn III de la Moscova în care îi cere ajutorul pentru formarea  unei politici comune în Europa a țărilor creștine spre a fi un zid în fața pericolului permanent al turcilor și Hanatului tătar. Deplânge căderea Constantinopolului, „pentru păcatele noastre”, și încheie cu trista constatare: „în aceste părți eu am rămas singur” în fața unei atât de mari primejdii[13].

            Rând pe rând Polonia, Veneția și Ungaria încheie înțelegeri cu sultanul, astfel încât politica Europei se schimbă dar nu în direcția pe care o dorise Sfântul Voievod și astfel fiind constrâns de împrejurările ostile dar și de expedițiile repetate ale noului sultan Baiazid, care cucerește cetățile Chlia și Cetatea Albă este nevoit și el să încheie un acord cu sultanul. În 1489 încheie un tratat de pace cu Imperiul Otoman, plătind un haraci de 3000 de florini venețieni, probabil tot în acest an Ștefan primea din partea lui Marin Corvin două feude în Transilvania: Ciceiul pe Valea Someșului și Cetatea de Baltă, pe Târnava Mică, ca o compensație pentru pierderea Chiliei și a Cetății Albe.

            Spre sfârșitul domnie, în 1497, domnitorul este pus din nou la încercare prin îndrăzneala domnului polon, Ioan Albert, de al îndepărta din scaun, cu gândul de a-l pune domn pe fratele său Sigismund. Oastea polonă deși a asediat Suceava timp de trei săptămâni a fost zdrobită de Ștefan în Codrii Cozminului, remarcându-se însă și vornicul Boldur prin distrugerea unui al corp de oaste la Lențești. Conflictul s-a încheiat printr-un tratat moldo-polon, în 1499.

            Una din virtuțile cele mai importante ale lui Ștefan cel Mare a fost cea de lucrător al credinței, dovedindu-se un mare ctitor de țară. El cunoștea și trăia profund învățătura de credință, înțelegând profund însemnătatea faptei. Credința fără fapte este „ca un trup fără suflet”, iar el, știind aceasta, „cu dorire era pentru fapte și cu nevoință era ca să le săvârșească. Și cu cât mântuirea sufletească îi era dorită, cu atât silința lui era aprinsă și de-a pururea căuta orice loc, orice vreme i s-ar întâmpla îndemâna să n-o lase în deșert să treacă”[14]. El știa, creștinește chibzuind, că „faptele credinței” sunt mai mari decât „faptele lumești”.

           Putem afirma așa cum făcea și Papa Sixt al IV-lea că  Ștefan cel Mare a fost cu adevărat un „Atlet al lui Hristos”, cu el avea să se înceapă o nouă epocă a creștinătății numită „Bizanțul după Bizanț”. El s-a arătat prin destoinicia lui un neîntrecut cârmuitor de oști și apărător nu numai ai pământului strămoșesc ci al întregii creștinătăți, pusă în acele vremuri la mare încercare.

 Convingător în acest sens este și testamentul lăsat de el în care mărturisea: „Doamne, numai Tu singur știi ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înșelătoare, nici focul vârstei tinereții n-au putut-o sminti, ci am întărit-o pe piatra care este Însuși Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrățișată la piept ținând, viața mea am închinat-o, având nădejde nesmintită printr-însa la Parintele veacurilor, prin care toți vrăjmașii am gonit și am înfrânt”.

Ștefan Vodă s-a arătat un vrednic urmaș al împăraților bizantini, urmându-le mai ales faptele credinței și chiar întrecându-le, vădită fiind sfințenia vieții lui care a fost recunoascută și aici în Biserica Luptătoare la 2 iunie, 1992, pilda vieții lui ne-a arătat și nouă tuturor ceea ce trebuie sa fim, adică împlinitori ai voinței lui Dumnezeu aici, pe pământ.


[1] Leon Șimanschi, Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, p. 32-41.

[2] Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Cuvânt de preamărire, Editura Mitropoliei Olteniei – Craiova, p. 7.

[3] Cuvânt de îngropare ce se zice grecește Epitafion, vechiului Ștefan Voievod al V-lea, Domnul Țării Moldovei, cel ce s-au numit Mare, pentru marile vrednicii și vitejii ale sale, publicat recent de N. A. Ursu, în „O bijuterie a literaturii noaste vechi: Cuvânt de îngropare vechiului Ștefan Voievod, Domnul Țării Moldovei, cel ce s-a numit Mare” din „Mitropolia Moldovei și Bucovinei”, LXVI (1990), 4, p. 136-149.

[4] Calinic Argatu, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare între cer și genune, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004,  p. 19.

[5] Pr. Paul Mihail, Relații externe bisericești ale lui Ștefan cel Mare, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, XXXIII (1957), 3-4, p. 228.

[6] P.P. Panaitescu, Coontribuții la Istoria lui Ștefan cel Mare, p. 3-8.

[7] N. Iorga, O știre inedită despre Ștefan cel Mare, în Revista Istorică, X, 1924, p. 105.

[8] http://www.doxologia.ro/liturgica/iconografie/icoana-sfantului-gheorghe-daruita-manastirii-zografu-de-stefan-cel-mare,  data 02.12.2016, ora 21:16

[9] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfinții daco-romani și români, editura Basilica, București, 2003, p. 277.

[10] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfinții daco-romani și români, editura Basilica, București, 2003, p. 277

[11] http://ziarullumina.ro/razboieni-biserica-incoltita-din-oasele-ostenilor-lui-tefan-cel-mare-30116.html, data 05.12.2016, ora 0:54.

[12] După Repertoriul monumetelor…, p. 302-303.

[13] P.P Panaitescu, Contribuții la istoria culturii românești, Ediție îngrijită de Silvia Panaitescu, Prefață, note și bibliografie de Dan Zamfirescu, București, 1971, p. 109.

[14] Cuvânt de îngropare ce se zice grecește Epitafion, vechiului Ștefan Voievod al V-lea, Domnul Țării Moldovei, cel ce s-au numit Mare, pentru marile vrednicii și vitejii ale sale, publicat recent de N. A. Ursu, în „O bijuterie a literaturii noaste vechi: Cuvânt de îngropare vechiului Ștefan Voievod, Domnul Țării Moldovei, cel ce s-a numit Mare” din „Mitropolia Moldovei și Bucovinei”, LXVI (1990), 4, p. 147.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *