Creștini de 2000 de ani
100 de ani de la nașterea Regelui Mihai și inaugurarea statuii lui de la Sinaia
100 de ani de la nașterea Regelui Mihai și inaugurarea statuii lui de la Sinaia

100 de ani de la nașterea Regelui Mihai și inaugurarea statuii lui de la Sinaia

Regele Mihai, regele ,,loial tuturor”, a cărui celebrare centenară o oficiem astăzi, a fost primul principe născut după întregirea țării din 1918. De aceea a primit numele voievodului Mihai Viteazul, domnitorul primei uniri de la 1600. A fost fiul principelui Carol și al principesei Elena, moștenind titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunțat mai târziu. Nepot al regilor Ferdinand I și Maria ai României și al regelui Constantin I al Greciei, Regele Mihai a fost descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei. De venirea sa pe lume se legau speranțele de stabilitate ale Dinastiei în România, idealurile de continuitate novatoare și propășire ale țării.
Regele Mihai a avut parte de două domnii în perioade în care stabilitatea țării era pusă în pericol, 1927-1930 și 1940-1947. Figura sa – cea de copil și cea de tânăr monarh, devenită efigie regală, a întruchipat speranțele și voința românilor de pace, demnitate națională, progres. Rămâne în istorie prin curajosul act de la 23 august 1944, prin care a întors România și armata sa împotriva Germaniei naziste, alăturând-o taberei Aliaților și a restaurat Constituția din 1923. În ultimii trei ani de domnie (1945-1947), Regele Mihai a asistat la erodarea democrației românești și a devenit un simbol național al rezistenței sub presiunea ascensiunii politice a regimului comunist susținut de Uniunea Sovietică.
Modest și democrat, cu simțul datoriei față de țară, Regele Mihai a avut parte de vremuri istorice tulburi și a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947, plecând într-un lung exil. În afara țării a patronat Comitetul Național Român, care avea drept scop apărarea intereselor românești în Occident.
Regele Mihai reprimește cetățenia română în 1997 și revine în țară, unde este primit de către români cu o simpatie deosebită. Își petrece ultimii douăzeci de ani din viață în slujba României; în virtutea renumelui său, susține printr-o intensă activitate politică admiterea țării în structurile NATO și ale Uniunii Europene.
Dincolo de istorie, Regele Mihai rămâne un model de o extraordinară forță morală, modestie, credință și majestate naturală, menționează MNAR, pe pagina sa de Facebook.

L-am întâlnit pe Regele Mihai I in 1997. Te făcea să te simți liber în preajma lui și puteai să inițiezi o discuție cu el. Era foarte deschis.
Istoria dă dreptate de cele mai multe ori celor drepți. Regele Mihai I a fost un reper moral pentru întreaga societate. Probabil acum va fi evaluat așa cum a fost, adică un rege bun, iubitor de neam, care a făcut tot ce a putut pentru țară.
”Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură… dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință.
Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.
Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, azi mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.
Aștept o renaștere spirituală nu numai în România, ci și în întreaga Europă. Legile și convențiile nu sunt destul ca oamenii să renunțe le violență. Prin credință chiar datoria față de patrie ți-o îndeplinești mai tare. Eu știu că de nimic nu s-au temut mai mult comuniștii decât de credința oamenilor în Hristos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin.”
Mircea Ciobanu – ”Convorbiri cu Mihai I al României” 🇷🇴

Luni, 25 octombrie 2021, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea regelui Mihai I, a avut loc la Sinaia, județul Prahova, ceremonia dezvelirii statuii din bronz a suveranului român. Statuia, opera sculptorului Bogdan Ioan, îl înfățișează pe regele Mihai în costum de mareșal al Armatei Române.
După dezvelirea acesteia de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, a avut loc o slujbă de pomenire a regelui și binecuvântarea statuii cu agheasmă de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal. Au participat reprezentanți ai autorităților centrale, locale, membri ai societății civile, ai Armatei României și ai cultelor din România.
Proiectul a fost realizat printr‑un parteneriat al Asociației pentru Patrimoniu Regal Peleș cu Ministerul Culturii și cu Primăria oraşului Sinaia.
Alături de statuile regelui Carol I și reginei Elisabeta, amplasate pe terasa Castelului Peleș, monumentul regelui Mihai este un nou reper al identității naționale și al istoriei comunității din Sinaia, se arată pe site‑ul Familiei Regale a României, romaniaregala.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *